Comuna Popești face parte din Podișul Moldovei, situat în partea de sud a Câmpiei Moldovei. În cadrul județului Iași, teritoriul se află în partea centrală a direcției est-vest și în sudul acestuia pe direcția nord-sud, având ca vecini la nord, Podu Iloaiei, la est Comuna Dumești, la sud Comuna Mădârjac și la vest Comunele Sinești și Lungani.
În cadrul acestor limite, teritoriul are o suprafață de 7.330,6828 ha, situându-se din acest punct de vedere pe un loc mijlociu în cadrul județului. Suprafața intravilană este de 587,0550 ha, iar suprafața extravilană este de 6.743,6278 ha. Din punct de vedere administrativ, teritoriul comunei cuprinde satele: Popești, Hărpășești, Doroșcani, Obrijeni, Pădureni și Vama.
Satul Doroșcani este vechiul sat Melcinești „aflat în apropiere de Rădeni, la răsărit se găseau Melcineștii din ( arligătură, unde cap de neam era Ştefan Melcin și el trăitor sub Alexandru cel Bun…”
Satul îl aflu pomenit întâia oară la 1499 noiembrie 20. Ştefan cel Mare cumpără și dăruiește mănăstirii Voroneţului, satul din Cârligătură, anume Melcinești, unde a fost Ştefan Melcin. Cumpărătura se face de la aceiași stăpâni întâlniţi la Tomești, „Dragoș Carîmbu și verii lui, popa Luca Poltun și fratele lui Ion și sora lor Fedea și nepoţii lor Nistor Gagea și sora lor Visco, fiii lui (¡acea cel Bătrân, toţi nepoţii lui Petru Bertea”.
La 8 aprilie 1632 (7140) apare o mărturie privind învoiala lui Ionașco Jora, vornic, cu Partenie egumen și alţi proegumeni, călugări și vestieri de la mănăstirea Voroneţ, pentru satul Melcinești, constând în „drept 30 de motce, și doi cai și trei iepe și doi boi și două vaci; și iepele să fie cu mânzi și vacile cu viţei și 150 de taleri de argint”. Din această tocmeală giupânul lora a achitat numai o parte, restul rămânând pe mai târziu18.
La 14 mai 1632 (7140) Partenie egumen cu întreg soborul mănăstirii Voroneţ vând satul Melcinești vornicului Ionașco Jora.
La 9 iunie 1632 (7140), Alexandru Iliaș voievod întărește lui Ionașco Jora, vornic de gloată și soţiei lui, siliștea Melcinești din ţinutul Cârligătura, pentru 200 unghi bani buni. Se arată că mănăstirea Voroneţ, care vinde acest sat, îl are printr-un uric de la Ştefan vodă cel Bătrân20.
La 28 aprilie 1633 (7141) se menţionează într-un document că Tanasie și Partenie, egumeni, împreună cu întreg soborul mănăstirii Voroneţ au schimbat cu Ionașco Jora siliștea Melcinești din ţinutul Cârligătura, obţinând o siliște în ţinutul Sucevei, anume Mușiniţii, ce sunt mai sus de târgul Siret.
La 24 aprilie 1634 călugării de la mănăstirea Voroneţ adeveresc lui Vasile Lupu voievod că au schimbat Mușiniţii, de lângă târgul Şiret, a lui Ionașco Jora vornic, primind în plus 100 lei'”. Varlam arhiepiscop și mitropolit al Sucevei, confirmă la aceeași dată schimbul făcut21.
La 7 octombrie 1634, Vasile Lupu, voievod, întărește lui Ionașco Jora, fost vornic, în urma judecăţii avute cu Cobăleanul și rudele sale, siliștea Melcinești, ţinutul Cârligătura, primite de la mănăstirea Voroneţ, în schimbul siliștei Mușiniţii, ţinutul Suceava.
La 20 iulie 1696, un Izvod de împărţeală a moșiilor rămase de la Constantin Jora, bir vel clucer, un urmaș a lui Ionașco Jora, amintește între moșii: Rădem, Averești, Broșteni, Doroșcani, Melcinești, Bălușești.
Prin acest document apare pentru prima dată denumirea satului Doroșcani, alături de Melcinești. Se pare că, odată cu schimbul de siliști ce s-a efectuat cu mănăstirea Voroneţ, s-a întocmit și denumirea satului Melcinești, pentru că, la 8 octombrie 1717, apare numai satul Doroșcani, alcătuit din: case, iaz și moară.
La 15 iulie 1741, Mihalache, fiul lui Dănilache, vinde lui Sandu Jora, partea sa din moșia Doroșcani, ţinutul Cârligătura. Se menţionează proprietarii anteriori, preţul și martorii.
La începutul anului 1800 găsim o altă însemnare de împărţeală a moșiei Doroșcani.
La 31 martie 1845, câţiva locuitori ai satului Doroșcani se obligă să-i achite lui Grigore Mavrocordat agă, la termenul Nluliilit, preţul unui stog de fân, fiind cuprinse și condiţiile boierului.
Satul Hărpășești (Arpășești) își ia numele de la Arpaș, se întâlnește prima dată într-un uric a lui Ştefan cel Mare la 12 ianuarie 1488 când e arătat că se află lângă Todirești. îl mai găsim menţionat într-un document de la 28 martie 1560 al domnitorului Alexandru Lăpușneanu, „… se mai adaugă a patra parte din satul Todirești, cumpărat de Petru de la Arpășești și dată lui Dragu fost comis”.
La 3 iulie 1626 (7134) un document glăsuiește Tudosia, fata Varvarei, nepoata Nastei și Nastasia și Prohira și … fetele Lupului, nepoate iarăși Nastasiei, a vândut a noastră dreaptă ocină și moșie, ce-au avut, dintr-o a treia parte de sat de Arpășești, două părţi ce se cheamă acum Goești. Deci am vândut vastă ocină Neniului pârcălabul de Cârligătura, drept doi boi și o vacă cu viţel.
Așijdere și din ceia parte dinspre vale am vândut noi, cari suntem mai sus scriși, partea moșiei noastre, a Nastasiei, parte care se vor alege din tot satul și cu tot venitul. Iarăși am vândut dumisale Neniului pârcălab într același preţ.
Şi această tocmeală s-au făcut dinaintea lui lonașca Bilţu și popa Gligorie ot Todirești și Iordache și Gheorghiţă Murăţel și Misail și Zaharia și Cârstea și alţi mulţi oameni buni”10.
La 22 martie 1633 (7141), Eremia, fiul lui Onciul, vinde lui lordachi diocul partea sa din satul Arpășești. La aceeași dată. Alexandru Iliaș voievod întărește lui Iordache fost vornic, părți de ocină din satul Arpășești, ținutul Cârligătura, cumpărate de la Uremia, fiul lui Onciul și de la Anghelina, fiica Micăi .
La 1830 se găsește o listă a capitaţiei din satele: Cosâţeni, Popești, Doroșcani, Sinești și Hărpășești.
La 12 iunie 1841, locuitorii din satul Popești, ţinutul Iași, se obligă să achite proprietarului moșiei Hărpășești, la termenele fixate, cele 16 merţe păpușoi ce le-au cumpărat de la el.
La 9 octombrie 1842, Mărgărita Cuza păhămiceasă, adeverește că șade în casa lui Alexandru Gheorghiu
Mavrocordat hatman, proprietarul moșiei Hărpășești, ţinutul Iași. Acesta i-a lăsat-o spre a o locui în tot timpul vieţii, urmând ca după moartea ei să între în stăpânire.
La 6 martie 1845, Grigore Muște, fostul posesor al moșiei Hărpășești, ţinutul Iași, fiind obligat prin contract să predea în bună stare „acareturile” de pe moșie, se învoiește cu Grigore Mavrocordat pentru ca acesta să se ocupe de repararea lor, predându-le totodată proprietarului.
Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849- 1856), revoluţionar pașoptist, cel care sprijinea politica Unirii și care a declanșat acţiunile de schimbare, pregătit de multă vreme de toate puterile sufletești ale neamului, ajuns în pragul deznădejdii din cauza opoziţiei organizate de marea boierime, în iama anului 1852/1853 se retrage la moșia sa din Hărpășești” pentru a-și îngriji sănătatea.
Este singurul document care arată că un domnitor al Moldovei, a avut pe teritoriul comunei Popești o reședinţă în care a și locuit. Constituie o chestiune de mândrie pentru locuitorii satului Hărpășești și ai comunei Popești, că pe aceste meleaguri au trăit mari domnitori ce au scris pentru istoria neamului fapte și evenimente memorabile.
Este dureros, în același timp, că o asemenea personalitate a istoriei neamului românesc care, alături de Al. I. Cuza, rămâne un voievod al epocii modeme, cu disponibilităţi pentru realizarea unor reforme însemnate, „… un om pe care toţi care 1- au cunoscut au trebuit să-l iubească, ale cărui simţăminte erau patriotice” , „… un om bine crescut, plin de sentimente, de onestitate și de religie, ba chiar bigot, incapabil de a-și atribui lucru altuia, incapabil de a se îmbogăţi din sudoarea săracilor” , să-și doarmă somnul de veci în Franţa la Mee, lângă Melun, uitat de toţi urmașii pentru care el s-a sacrificat.
Grigore Al. Ghica este domnitorul care la 3 aprilie 1850 semnează printr-un ofis „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Deci el este cel ce a semnat actul de naștere al Jandarmeriei Române.
Ca urmare a condiţiilor social-economice, satul I lărpășești cunoscuse o dezvoltare aparte la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea faţă de celelalte sate ale comunei, deoarece într-un document din 15 august 1855, cu lista târgurilor și târgușoarelor mai însemnate din ţinutul Iași, alături de lași, Tg. Frumos, Poieni, Goești este nominalizat și I lărpășești, ca târgușor în ocolul Cârligătura.
SatuI Obrijeni își trage numele cel mai probabil de la un Obreja sau de la „Obreje” care înseamnă muchie de deal, dacă avem în vedere dealul ce pleacă din Capu Dealului la nord și continuă cu Dealul Popii la sud, ce la un loc formează o muchie.
Deși descoperirile arheologice de la Siliște și Coșare: atestă existenţa locuitorilor în preistorie, dovezile existenţei satului Obrijeni, ca și Mohorâţi, ne aduc la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Între anii 1605-1608, întâlnim printre cei puși să stabilească hotarul Scobâlţenilor, pe „Bârlici ot Obrijeni”.
La recensământul populaţiei din anul 1774, satul Obrijeni, ţinutul Cârligătura, avea: 11 case, un „copil din casă” (Toader), 9 bimici, 6 slugi ale logofătului C. Balș, Ioan Mahu, purcar a căpitanului de dărăbani Iordache Pană.
La 28 februarie 1846, Departamentul averilor bisericești trimite o adresă către spătarul Alecu Paraschiv, prin care i se aduce la cunoștinţă hotărârea luată de mitropolit, conform ispisocului din 7009 (1501) decembrie 14 de la domnul Ştefan voievod privind moșia Sinești (Cârligătura, Iași) a Sfintei Mitropolii.
Între anii 1605-1608, întâlnim printre cei puși să I stabilească hotarul Scobâlţenilor, pe „Bârlici ot Obrijeni”.
La 10 aprilie 1831, găsim actul lui Petru Brașoveanul prin care dă amanet: oi, cai și o bucăţică de pământ bănesei Maria Holban, pentru datoria ce o are de la închirierea moșiei Obrijeni din ţinutul Cârligătura.
La 13 februarie 1832, jalba paharnicului Ioan Ciornei I către Divanul Judecătoresc al Principatului Moldovei, reclama I neînţelegerea ce o are cu Petru Brașoveanul pentru contractul I încheiat între ei privitor la posesia moșiei Obrijeni (Cârligătura). Urmează rezoluţia vornicului Grigore Ghica.
La 3 mai 1832, Divanul Judecătoresc cere secastriei să dea carte de blestem în procesul ce urmează a se judeca la Judecătoria ţinutului Cârligătura pentru posesia moșiei Obrijeni ce o au în tovărășie Ciornei paharnic și Petru Brașoveanul.
La 17 ianuarie 1833, s-a încheiat un contract cu Vasile Poroineanul, sluger pentru venitul moșiei Obrijeni, ţinutul Cârligătura, dat în posesie pe trei ani, cu 340 galbeni pe an.
La 28 aprilie 1833, locuitorii satului Obrijeni, ţinuliil Cârligătura, dau mărturie cu privire la animalele avute pe moșia satului de fostul posesor Ioan Ciornei, paharnic, și cu privire la fânul rămas de la el. Pe verso se menţionează numărul stogurilor vândute din acel fân și preţul lor.
La 9 august 1833, Veisa agă trimite o scrisoare către slugerul Vasile Poroineanul, arendătorul moșiei Obrijeni, a bănesei Holban prin care-l roagă ai comunica preţurile la fân și păpușoi, având nevoie de bani. Tot în această perioadă s-a găsit o „schiţă” de plan a moșiei Obrijeni.
Obrijenii se găsesc la 1,5 km spre vest de Popești, reședinţa comunală și la 2 km sud-est de satul Bocniţa, comuna Sinești. Frumuseţea de aici este un rezultat al muncii neîncetate și al dragostei omului pentru colţul său de lume.
În ce privește trecutul acestei așezări, ne aflăm în faţa mici taine. Istoria neamului nostru și implicit și a oamenilor de pe aceste meleaguri, a fost foarte agitată, invaziile repetate au provocat atâtea mutări și dispariţii ale așezărilor, încât ţăranul nostru a fost îndreptăţit să spună că viaţa părinţilor noștri a avut „linistea râurilor și hodina vântului”. Totuși numele acestui sat, oamenii lui, rânduielile pe care și le-au păstrat, amintirile puţine care le-au mai rămas, mă determină să-l socotesc un sat de neamuri. În această parte a Moldovei, neamurile și răzeșii au o viață mai ridicată decât alte grupuri din alte zone ale Moldovei și din celelalte provincii românești. Ţăranii de rând, „vecinii”, au fost oameni de clacă și robotă, atrași de belșugul pământului, însă neamurile, oamenii liberi în epocile când ţara se ţinea slobodă domnii ei, s-au apărat de amestecurile de sânge cu veneticii și vecinii.
Aceeași rânduială a neamestecului cu satele învecinate o practică Obrijenii. În istoria locurilor au fost așezări mai noi sau mai vechi, dar nu s-au amestecat în nici un fel cu Obrijenii.
Satele Mohorâţi și Ţigănime, așezate pe aceste locuri, nu au găsit contopire cu Obrijenii, așa cum s-a întâmplat cu Popeștii sau Sineștii.
Într-adevăr, pământul pe care s-au așezat și l-au valorificat așa de sporadic îl găsim în documente începând cu domnia lui Ştefan cel Mare, parte din pământurile Obrijenilor devenind proprietate a mănăstirilor: Putna, Voroneţ și Bogdana, de unde se deduce că Obrijenii aveau cea mai însemnată rânduială și morală a vechilor neamuri.
În acest perimetru al comunei Popești sau ca megieși ai acesteia, au mai existat și unele cătune și sate, găsite în unele documente pentru o perioadă relativ scurtă. În dorinţa de a respecta adevărul istoric, vom încerca să le facem o prezentare și o localizare aproximativă.
Satul Pădureni. aşezat la marginea pădurii Păuşeşti, a Imit fiinţă după primul război mondial începând cu anul 1922, ilm locuitori ai satelor Hărpăşeşti şi Păuşeşti care au fost împroprietăriţi la reforma agrară din 1921. Până în anul 1958 Nulul a purtat numele de Pîrlita, după denumirea unei văi ce cândva a fost acoperită cu pădure, dar care a fost defrişată prin ardere, iar pământul arat a fost împărţit la împroprietărire.
Satul Vama s-a format după primul război mondial din locuitorilor satelor Popeşti, Rădeni şi Mădârjac, împroprietăriţi în anul 1921. Denumirea satului vine de la Vama pădurii Popeşti care se află în acelaşi loc, dar denumirea este mult mai veche, se pare că aici se făceau vămuiri la drumul ce mergea spre Vaslui sau de la Vaslui pe timpul lui Alexandru cel Bun, dar fiind şi una din vămile ţinutului Cârligăturii.